Mic tratat asupra formelor apei si o legenda incantatoare

Pamantul este fertilitatea ce da viata semintelor de graminee, idei si adevaruri. Astazi el nu este prea generos. si semintele fara o stimulare suplimentara datorata energiei substantelor chimice nu dau o recolta rapida, iar ideile de mult perimate il tot impung pe om sa le refaca, sa croiasca altfel lumea pamanteasca, iar adevarurile ce nu mai sunt atat de curate si nu mai salveaza omenirea de energia agresiva si de saturarea inimii cu enervare si ura.

A uitat omul ca nu el este stapanul planetei, ci pamantul a fost atat de ingaduitor incat l-a lasat pentru saizeci - o suta de ani sa-si clarifice problemele in aceasta lume solida. De si-ar manifesta fermitatea in incercarea de a trai, fara sa incomodeze pe nimeni si nimic din cei ce-si traiesc sorocul alaturi de el, omul insa se inaspreste in tendinta de a-si lua maximum de senzatii trupesti. Ar fi bine sa-si altoiasca sufletul cu iubirea de toate cate i-a fost dat sa se intalneasca in aceasta viata pamanteasca, el insa nu-i poate permite celui din apropiere sa fie el insusi. La fel este si cel din apropiere. Asa si stau, unul impotriva celuilalt nu ca niste frati care au avut norocul sa vina in lumea asta in acelasi timp, ci ca niste concurenti intrati in lupta, pentru spatiul pamantesc. Cum ar fi sa devenim mai plastici, maleabili, schimbatori? De la cine sa luam lectiile astea? Acum cineva este langa noi si inauntrul nostru. Apa e numele acestei forte naturale, acestui dascal si al acestei energii. Ea este curgatoare, lipsita de forma si stie sa intre in orice forma ramanand cu ea in pace si intelegere. Dar uneori apa acumuleaza atata energie incat nu se poate mentine in nici o forma. si atunci devine navalnica, staruitoare, chiar furtunoasa. Omul a fost intotdeauna binevoitor fata de ea, i-a cautat prietenia, apropierea. Poate pentru ca el insusi este 65% constituit din apa. Pana si faptul de a trai pe acest pamant omul l-a legat direct de apa. si aproape ca s-a convins pe sine ca din ea a si iesit cand pamantul l-a ademenit cu soliditatea si stabilitatea lui. Apoi, se pare ca nu s-a suparat, intotdeauna a impartit generoasa energia cu omul.

 Pana cand omul nu a cazut la trufie si s-a inchipuit cuceritorul stihiei acvatice. De foc i-a fost mai intotdeauna teama si s-a straduit sa se pazeasca, cu pamantul, multumita generozitatii si rabdarii lui, a avut relatii in stilul sau, apa insa i-a trezit spiritul de competitie. Romanticii au vrut neaparat sa se lupte cu valul naprasnic, pragmaticii sa-i zagazuiasca impetuozitatea apei, iar neastamparatii sa-i gaseasca nemarginirii acvatice limita. Apa a ingaduit jocul si chiar sa munceasca putin in dispozitivele inventate de om, dar n-a vrut sa se impace cu atacul asupra lipsei de forma. Pana si pe rigidul pamant, atasat cu incapatanare de forma, ea il inghesuia obligandu-l sa-si schimbe conturul malurilor. si pe om l-a invatat aceasta stihie cu nestatornicia, mobilitatea, nesoliditatea formei. Se pare ca putine din aceste lectii au fost asimilate de om cu folos, de aceea le este greu multora dintre noi sa se impace cu conditiile energetice modificate, in care suntem determinati sa traim astazi; atat este de greu sa-ti schimbi natura energetica in concordanta cu lumea inconjuratoare. Suntem mai obisnuiti sa ne luptam cu noile conditii de viata si. .. sa pierdem fara speranta. intr-adevar o lupta nu pe viata ci pe moarte. Se zbat si se zbat fluturii-oameni de obstacolele nevazute ivite brusc si de nicaieri in drumul obisnuit, cunoscut. Apa ii sopteste omului la ureche: "Opreste-te, ocoleste piedicile, priveste inapoi, poate ai sa gasesti un nou fagas". incapatanat, omul nu aude, el are alte ratiuni: "De acest drum, de acest fagas s-au folosit stramosii nostri, el este descris in cartile eterne, inseamna ca trebuie sa ne luptam si vom strabate. Balteste apa, se strica in albia statuta, indesata de trupurile celor care n-au reusit, pana nu va aparea o noua dovada despre faptul ca vechiul drum este de netrecut.

Dar si zvonul ca undeva pe-aproape cei mai mobili si indemanatici dintre oameni au format un nou fagas, au gasit o noua cale, a incetat de mult sa mai fie un zvon si s-a prefacut intr-o realitate vie a vietii. Deja nu se mai intelege cum de n-a putut fi vazuta aceasta cale mai devreme. ii multumim apei, fluiditatii ei caracterului schimbator si puterii spre care totusi ne indreapta atentia. Pe cei care se incredinteaza intelepciunii ei ii scoate pe un pamant ferm dar nou unde un foc nou atata curiozitatea omeneasca. incepem un nou ciclu, o noua spirala.

No comments:

Post a Comment